Posts Tagged “Pret”

8c-competizione-spider.jpgDezvaluit in luna martie la Salonul Auto de la Geneva, Alfa Romeo 8C Spider a devenit rapid un model exclusivist si foarte ravnit de pasionatii exemplarelor exotice. Cei care isi doresc in garaj varful de gama al constructorului italian trebuie sa stie ca in Germania Alfa Romeo a publicat pretul de pornire al supercarului decapotabil.

Acesta va fi disponibil din vara lui 2009, mai precis luna iulie, si va costa 212.000 euro. Cu aceasta suma potentialii clienti 8C Spider ar putea foarte bine sa isi indrepte optiunea catre un brand mult mai sportiv al grupului Fiat, si anume Ferrari.

Alfa Romeo a anuntat oficial ca nu vor exista decat 500 de exemplare ale variantei decapotabile 8C Competizione, dintre acestea 116 fiind deja comandate pe piata germana. Cererea foarte mare nu ii va face insa pe italieni sa mareasca cifra de productie, aceasta fiind deja “batuta in cuie”.

28.10.2008

Comments Comments Off

alfa-romeo-mito_0.jpgAlfa Romeo a dezvaluit oficial presei primele detalii legate de noul subcompact Mi.To. De astazi, se cunosc oficial preturile si echiparile mult asteptatului hatchback in trei usi al constructorului italian. Astfel, Mi.To va putea fi achizitionat in zece culori si trei versiuni de echipare: Junior, Progression si Distinctive, carora li se pot adauga pachetele Sport si Premium.

Alfa Romeo a pregatit trei motorizari pentru Mi.To: doua propulsoare pe benzina de 1.4 litri si o unitate diesel de 1.6 litri.

Propulsia entry-level este reprezentata de unitatea pe benzina de 1.4 litri care dezvolta 78 CP/6000 rpm si cuplul maxim de 125 Nm/4250 rpm. Versiunea de baza se adreseaza soferilor incepatori care, potrivit legislatiei italiene, nu pot conduce masini puternice.

Performantele acestui motor sunt relative modeste: poate atinge o viteza maxima de 165 km/h si poate accelera de la 0 la 100 km/h in 12.3 secunde.

Motorizarea diesel a noului model mini va fi asigurata de unitatea JTDM de 1.6 litri care dezvolta 120 CP si un cuplu de 280 Nm la doar 1500 rpm. In conditii speciale acesta poate ajunge pana la maximul impresionant de 320 Nm la 1750 rpm. Echipat cu acest propulsor Mi.To poate accelera pana la 100 km/h in doar 9.9 secunde si atinge o viteza maxima de 198 km/h.

Versiunea de top a lui Alfa Mi.To va fi propulsata de o unitate turbo pe benzina de 1.4 litri cu 16 valve care dezvolta 155 CP la 5500 rpm si un cuplu maxim de 206 Nm. Cei 155 CP pot fi utilizati incepand de la 2000 rpm, precum si un extra cuplu de 24 Nm la 3000 rpm prin activarea modului de condus Dynamic al sistemului D.N.A.

Varful de gama al modelului Mi.To poate accelera de la 0 la 100 km/h in doar 8 secunde si poate atinge viteza maxima de 215 km/h.

Preturile pornesc de la 15.350 de euro si se opresc la 21.350 de euro. Fanii diesel-ului trebuie sa stie ca echiparea de baza a motorului de 1.6 JTDM porneste de la 18.950 de euro si poate ajunge impreuna cu pachetul Distinctive Premium sau Distinctive Sport pana la 21.350 de euro.

Cei care isi vor dori mai multi cai putere vor fi nevoiti sa scoata din buzunar incepand cu 17.950 de euro, pentru echiparea de baza a motorului de 1.4 litri 155 de cai. Cei 155 de cai in versiune Sport sau premium vor ajunge insa la 20.350 de euro.

20 iunie 2008

Comments Comments Off